Cancelarul austriac Karl Nehammer a postat luni pe Instagram Story imagini în care şefului guvernului federal de la Viena are o întrevedere cu Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României. Cei doi politicieni fac parte din aceeaşi familie politică europeană, PPE. Ulterior, Nicolae Ciucă a confmat pe X că s-a întâlnit luni, la Viena, cu Cancelarul Nehammer. ”Sunt încrezător că deciziile finale privind Schengen vor fi luate în curând la nivel tehnic”, a spus el.
UPDATE – ”M-am întâlnit astăzi la Viena cu Cancelarul Karl Nehammer.. Principalul nostru subiect de discuţie a fost aderarea României la spaţiul Schengen. Sunt încrezător că deciziile finale vor fi luate în curând la nivel tehnic. Le mulţumesc miniştrilor noştri de Interne şi Afaceri Externe pentru munca continuă în vederea încheierii cu succes a procesului de aderare”, a scris Ciucă pe X.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit postate de Nehamme, Nicolae Ciucă este primit de Nehammer la biroul cancelarului, cei doi dau mâna şi pozează pentru fotografia oficială, apoi preşedintele Senatului scrie ceva într-o carte de onoare, iar ulterior poartă discuţii bilaterale cu şeful guvernului austriac.
Nu este clar când a avut loc întâlnirea, dar imaginile au fost postate cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, în care Nicolae Ciucă este candidat din parte PNL, partid care face parte din familia popularilor europeni (PPE), la fel ca şi partidul cancelarului austriac, OeVP. Liderul PNL, preşedntele Senatului Nicolae Ciucă, nu are anunţat niciun program oficial luni.
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD în alegerile prezidenţiale din România, se află luni la Bruxelles în vizită de lucru, având programate întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi cu preşedintele ales al Consiliului European, Antonio Costa.
Cel mai fierbinte subiect de pe agenda dialogului cu UE şi în special cu Austria este aderarea deplină a României la Schengen. Premierul Ciolacu a dat asigurări că România va obţine până la sfârşitul anului decizia intrării în Schengen cu graniţele terestre.
Austria a fost principala piedică pentru intrarea României în Schengen, dar şi-a dat acordul în cele din urmă ca Bucureştiul să intre în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie anul acesta, cu graniţele aeriene şi maritime.
Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, care se va întâlni, în 22 noiembrie, cu omologul austriac, Gerhard Karner, aprecia săptămâna trecută că „piesele sunt destul de bine aşezate” pentru aderarea la spaţiul Schengen cu graniţele terestre, dar avertiza că „nu este nimic prestabilit, încă nu este nimic hotărât”.
La rândul său, ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, declara, în urmă cu o săptămână, despre aderarea României pe deplin la spaţiul Schengen că lucrează împreună cu MAI la pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, ea arătând că este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie – care este desemnat de Austria – şi-a pus ca obiectiv finalizarea acestui proces.
Luna trecută, ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent.