Indicele CONFIDEX, care măsoară nivelul de încredere în economie, a rămas la un nivel similar cu prima jumătate a anului. Pentru prima dată în cei 4 ani de analiză, 1 din 3 manageri afirmă că situaţia companiei sale s-a înrăutăţit

Indicele CONFIDEX, care măsoară nivelul de încredere în economie, a rămas la un nivel similar cu prima jumătate a anului, situându-se la 52 de puncte. La conturarea indicelui CONFIDEX 11 au participat aproape 700 de oameni de afaceri din România. Procentul managerilor şi antreprenorilor care se declară relaxaţi cu privire la evoluţia economiei este de doar 29%, în scădere cu 5%, faţă de S1 2024. Proporţional, creşte procentul celor îngrijoraţi la 34%. Pentru prima dată în cei 4 ani de analiză, 1 din 3 manageri afirmă că situaţia companiei sale s-a înrăutăţit, iar jumătate dintre ei cred că lucrurile se vor agrava în următoarele 6 luni. În acelaşi timp, 81% dintre manageri au o impresie favorabilă sau chiar foarte favorabilă despre investitori, iar aprecierile au crescut considerabil comparativ cu prima jumătate a anului 2024.

”Indicele CONFIDEX rămâne la o valoare similară cu cea din S1 2024, pe fondul unui an relativ stabil, fără evenimente majore care să afecteze considerabil economia României. Cu toate acestea, mediul de business manifestă o tendinţă de îngrijorare atât în ceea ce priveşte viitorul economiei locale, în contextul actual local şi internaţional, cât  şi raportat  la evoluţia propriilor companii”, conform studiului CONFIDEX S2 2024, sustinut de fondurile de private equity ROCA, Agista şi de CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România.

Acesta arată că doar 29% dintre manageri se declară optimişti cu privire la perspectivele economiei româneşti, în scădere faţă de procentul de 34% înregistrat în semestrul anterior. În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi îşi exprimă îngrijorarea, marcând o creştere de 6 puncte procentuale comparativ cu S1 2024.

„La fiecare ediţie a studiului CONFIDEX observăm o sezonalitate: încrederea mediului de business în economie este la un nivel mai ridicat primăvara, în timp ce, la final de an, managerii manifestă pesimism. La această a 11-a ediţie a studiului însă, valoarea totală a indicelui a rămas aproape neschimbată faţă de valoarea măsurată în S1 2024, ceea ce ne poate indica rezilienţa antreprenorilor şi managerilor români – rămânem relativ încrezători şi navigăm, găsim soluţii chiar şi în perioade marcate de impredictibilitate. Deşi, conform datelor colectate, viitorul îngrijorează respondenţii, observăm că managerii români nu abordează contextual o atitudine fatalistă, ci sunt mai degrabă   axaţi pe acţiune – caută variante de diversificare a produselor, de digitalizare şi capătă tot mai multă încredere în investitori. Este o atitudine corectă, ce ne poate ajuta să devenim mai rezilienţi si să susţinem în mod activ dezvoltarea economiei româneşti şi transformarea ţării noastre într-un pilon de creştere şi stabilitate în regiune”, a declarat Andrei Cionca, co-fondator al fondurilor de private equity ROCA şi Agista, şi iniţiatorul studiului CONFIDEX.

În contextul diversificării surselor de capital în piaţă, percepţia pozitivă a antreprenorilor şi managerilor faţă de investitori a crescut faţă de S1 2024, 81% dintre manageri având o părere bună sau foarte bună despre investitori. 

„Tot mai mulţi antreprenori şi manageri realizează că pentru a creşte şi a-şi consolida afacerile, pe termen lung, au nevoie de un partener care să aducă atât resurse financiare, cât şi know-how, reţele de relaţii şi suport strategic. CONFIDEX ne-a demonstrat, pe parcursul celor 4 ani de analiză, că mediul de afaceri românesc devine din ce în ce mai conştient de nevoia unui ecosistem robust, care să faciliteze atragerea de capital în sectoare strategice şi să creeze condiţiile necesare pentru ca investitorii să joace un rol activ în dezvoltarea economiei locale,” a explicat Andrei Cionca.

Managerii consideră că investitorii contribuie la stabilitatea financiară a companiilor în care investesc (70%), gestionează eficient business-ul şi consolidează managementul companiilor în care investesc (60%).

Prin comparaţie cu S1 2024, in S2 2024 antreprenorii au o atitudine precaută faţă de viitor – inflaţie în creştere şi PIB în scădere, principalele perspective pentru 2025.

Rezultatele ediţiei a 11-a a studiului CONFIDEX indică o tendinţă de precauţie asupra contextului economic actual, marcat de incertitudini şi potenţiale riscuri, cum ar fi schimbările politice şi variaţiile de pe piaţă.

Majoritatea managerilor (56%) prognozează o accentuare a inflaţiei, iar 1 din 3 se aşteaptă ca PIB-ul României să scadă în următoarele luni. În plus, 49% dintre liderii de business estimează o creştere a ratei şomajului, iar 53% anticipează o depreciere a leului în raport cu euro, ceea ce adaugă un strat suplimentar de nesiguranţă asupra stabilităţii financiare a companiilor.

Un aspect îngrijorător îl reprezintă percepţia negativă a managerilor asupra evoluţiei propriilor afaceri: 1 din 3 manageri afirmă că situaţia companiei lor s-a înrăutăţit, iar 50% dintre aceştia cred că situaţia se va deteriora şi mai mult în următoarele 6 luni.

Potrivit CONFIDEX, companiile din domeniul serviciilor sunt cele mai optimiste (indice de încredere 52.7 la nivelul sectorului), urmate de cele din IT (52.9) şi transporturi, distribuţie şi depozitare (52.3). La polul opus, cu o abordare mai precaută, se regăsesc afacerile din agricultură (45.7) şi energie (49.3).

Managerii prognozează că numărul de angajaţi şi costurile de finanţare vor rămâne stabile. În schimb, se aşteaptă ca atât costurile de producţie şi funcţionare, cât şi preţurile de vânzare să continue să crească, exprimând  îngrijorare cu privire la evoluţia profiturilor în anul următor. Astfel, 46% dintre companii estimează valori ale profitului în scădere, iar 73% dintre manageri şi antreprenori se aşteaptă la creşterea cheltuielilor de producţie şi funcţionare în următoarele 6 luni. 61% dintre respondenţi intenţionează să crească preţul produselor şi serviciilor pe care le oferă şi doar 42% dintre manageri iau în calcul investiţii în propriile companii în următoarele 6 luni.

În contextul actual al pieţei, priorităţile mediului de business sunt reprezentate de creşterea vânzărilor (49% dintre respondenţi), retenţia angajaţilor (27%), digitalizarea şi automatizarea (27%), îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii (25%) şi accesul la finanţare (21%).

Principalele oportunităţi pe care le iau în considerare oamenii de afaceri din România sunt introducerea unor tehnologii inovatoare în activităţile companiilor lor (79% dintre participanţii la studiul actual), explorarea de pieţe noi şi atragerea unor noi clienţi (72%).

CONFIDEX, sustinut de fondurile de Private Equity ROCA, Agista şi de CITR, liderul pieţei locale de insolvenţă şi restructurare, este singurul studiu longitudinal din România care măsoară încrederea managerilor români în economie şi descifrează provocările cu care se confruntă mediul de business local. Ajuns la ediţia cu numărul 11, studiul a devenit un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.

Studiul oferă, de 4 ani, o imagine clară asupra percepţiilor oamenilor de afaceri din România. Extrapolând tendinţe, compania pune la dispoziţia celor interesaţi un instrument care îi ajută să înţeleagă mai bine vremurile în care trăim şi să ia decizii corecte şi bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business şi societăţii în general.

Mai bine de 4.500 de antreprenori şi C-Level executives au contribuit, în 11 ediţii CONFIDEX, la stabilirea unor repere extrem de importante pentru economia românească, atât de valoroase în vremuri incerte, cum sunt cele pe care le traversăm în prezent. La această ediţie a 11-a a studiului CONFIDEX au participat peste 700 de manageri şi antreprenori din România.

 

 

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, şi omologul austriac – discuţii despre următoarea reuniune pentru dosarul Schengen

UPDATE – Cisternă cu 33 de tone de motorină, implicată în accident rutier în judeţul Prahova / O persoană primeşte îngrijiri medicale / Trafic blocat pe Centura de est a municipiului Ploieşti