Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă „incitantă” din partea unei naţionale

Loew, în vârstă de 64 de ani, a condus Germania la titlul mondial în 2014 în cei 15 ani cât s-a aflat pe banca tehnică a primei reprezentative, între 2006-2021.

El nu a mai antrenat de atunci, dar duminică seara, într-o declaraţie pentru un post de radio, a menţionat că ar prelua o echipă naţională dacă acest lucru l-ar considera „incitant”.

„Până acum nu am avut această ocazie, dar dacă va apărea, cu siguranţă sunt gata să fac ceva nou”, a punctat Loew, care a exclus ideea de a prelua o echipă de club.

Antrenorul a lăudat noile vedete germane Jamal Musiala şi Florian Wirtz, numindu-le „indispensabile” pentru angrenajul naţionalei deoarece „modelează jocul” şi pun în mare dificultate, prin imprevizibilitatea acţiunilor lor, apărarea adversă.

De asemenea, Loew a apreciat şi munca pe care succesorul său, Hansi Flick, a avut-o la „cârma” Germaniei, până la momentul plecării sale la FC Barcelona.

„Barcelona este, desigur, un club cu o filozofie incredibilă şi Hansi este acolo cu un motiv. Barcelona mai ştie că Hansi este foarte bun în a pregăti jucătorii tineri, este un antrenor care gândeşte ofensiv şi, mai presus de toate, este curajos. De aceea se potriveşte acolo”, a spus Loew.

Joachim Loew a părăsit Mannschaft după contraperformanţele de la Cupa Mondială 2018 din Rusia, eliminarea din faza grupelor, şi de la EURO 2020, eliminare în optimi de finală.

Parlamentare2024/ Mircea Govor (PSD Satu Mare): Alegerea mea în Parlament nu înseamnă o detaşare de problemele locale

Fotbal feminin: Australianca Samantha Kerr şi americanca Kristie Mewis anunţă că vor avea un copil