Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, luni noaptea, în jurul orei 23,20 (schimbul 3), un excavatorist, în vârstă de 46 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu, respectiv în timpul deplasării spre cabina de comandă a utilajului, s-a dezechilibrat şi a căzut pe sol .
„Victima a suferit traumatisme la membrele inferioare, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă Târgu Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Evenimentul a fost comunicat instituţiei noastre. Conform legislaţiei în vigoare, evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de către angajator şi avizat de către instituţia noastră”, a transmis purtătorul de cuvânt al ITM Gorj, Bianca Văcaru.
Conform reprezentanţilor SJU Târgu Jiu, bărbatul a rămas internat în Secţia Ortopedie.
„Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Fărcăseşti, a fost transferat de la Spitalul Orăşenesc Rovinari la SJU Târgu Jiu în noaptea de luni spre marţi. După efectuarea investigaţiilor radiologice şi a consulturilor de specialitate, pacientul a rămas internat în Secţia Ortopedie a unităţii medicale. Are multiple traumatisme”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu.