„Cu cât mai departe va putea lovi Ucraina, cu atât mai scurt va fi războiul”, a declarat Sîbiga înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate a ONU, la New York.
Potrivit unor informaţii din media americane, preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a acordat Ucrainei permisiunea de a utiliza rachete americane ATACMS, care au rază de acţiune de până la 300 de kilometri, pentru a lovi ţinte în regiunea Kursk din vestul Rusiei.
Aceste arme ar urma să fie folosite iniţial împotriva trupelor ruse şi nord-coreene pentru a sprijini forţele ucrainene aflate în regiunea Kursk.
Administrația președintelui Joe Biden a ridicat restricțiile care împiedicau Ucraina să utilizeze arme furnizate de SUA pentru a lovi adânc în teritoriul rusesc, au declarat trei surse familiarizate cu această chestiune, într-o schimbare semnificativă a politicii SUA în conflictul Ucraina-Rusia, scrie Mediafax.
Ucraina intenționează să efectueze primele sale atacuri cu rază lungă de acțiune în zilele următoare, au declarat sursele petru Reuters, fără a dezvălui detalii din cauza preocupărilor legate de securitatea operațională.
Inițial, Casa Albă a refuzat să comenteze, potrivit Reuters
Mișcarea Statelor Unite, care intervine cu puțin de două luni înainte ca președintele ales Donald Trump să își preia mandatul la 20 ianuarie, vine după luni de cereri din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a permite armatei ucrainene să folosească arme americane pentru a lovi ținte militare rusești departe de granița sa.