Discuțiile au fost axate pe identificarea de noi modalități de întărire și aprofundare a relației dintre România și Statele Unite, cu un accent special pe dimensiunea economică a acestui parteneriat. Ambasadorul Kavalec și prim-ministrul Ciolacu au subliniat importanța colaborării eficiente în domeniul comercial și investițional, lucru care se reflectă în faptul că Statele Unite au urcat în ultimul an în top patru investitori străini în România.
În plus, cei doi oficiali au realizat un schimb de opinii privind actuala situație de securitate în regiunea Mării Negre, evidențiind necesitatea unei abordări comune pentru a răspunde provocărilor actuale.
„Colaborarea noastră cu Statele Unite este esențială nu doar pentru România, ci și pentru stabilitatea întregii regiuni. Împreună putem identifica soluții constructive și strategii eficiente care să dezvolte Parteneriatul nostru Strategic,” a declarat prim-ministrul Ciolacu.
Totodată, au fost discutate eforturile României pentru includerea în Programul Visa Waiver, premierul Marcel Ciolacu transmițând mulțumiri și aprecieri oficialului american pentru sprijinul acordat de Ambasada SUA la București în cadrul procesului de evaluare care se află în curs de finalizare. „Sunt optimist cu privire la rezultatul evaluării echipei de la Departamentul Securității al SUA care s-a aflat recent în România” a declarat prim-ministrul României.
„În ultimul an, Statele Unite au urcat în top 4 investitori străini în România. Este o realitate care demonstrează că Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA a început să capete și o valență economică semnificativă”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.
„Am discutat astăzi cu doamna Ambasador Kavalec despre găsirea de noi oportunități comerciale și investiționale, astfel încât relația dintre statele noastre să își atingă potențialul atât pe zona de apărare și securitate, cât și în ceea ce privește latura economică.
De asemenea, i-am mulțumit doamnei Kavalec pentru sprijinul acordat de Ambasada SUA la București în cadrul procesului de evaluare pentru includerea României în Programul Visa Waiver, care se află în curs de finalizare. A fost un efort coordonat al Guvernului și al partenerilor noștri americani în urma căruia, în viitorul apropiat, românii vor putea călători fără vize în SUA.
Totodată, ne-am propus să lucrăm în continuare împreună pentru a întări Parteneriatul Strategic sub toate aspectele, în beneficiul cetățenilor noștri”, mai scrie Ciolacu.