Victorie în alegerile regionale pentru stânga italiană

Chiar dacă dreapta şi extrema dreaptă controlează de două ori mai multe regiuni decât stânga, aceste două cele mai recente scrutine din acest an întăresc moralul Partidului Democrat (PD) şi pledează, potrivit liderei sale, pentru o uniune a forţelor opoziţiei.

În Emilia-Romagna, tocmai o listă unitară a câştigat cu 56% din voturi şi 16 puncte avans în faţa candidatei majorităţii guvernamentale, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei naţionale.

În Umbria, teritoriu acoperit de păduri şi considerat „plămânul” Italiei, stânga, care de asemenea s-a prezentat la urne în coaliţie, a câştigat în faţa dreptei cu 51% din sufragii contra 45%.

După Sardinia, aceasta este a doua regiune cucerită din mâinile dreptei după instalarea la putere a guvernului condus de Giorgia Meloni la sfârşitul lui 2022, în timp ce majoritatea guvernamentală a cucerit Lazio, regiunea capitalei italiene.

Lidera PD, Elly Schlein, a salutat o „victorie pluralistă şi colectivă, la care au participat toate forţele progresului”. „Ea ne arată calea de urmat pentru a construi o alternativă la forţele de dreapta”, a adăugat ea.

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a urat pur şi simplu „succes” guvernatorilor aleşi.

Un fapt notabil pentru aceste cele mai recente alegeri regionale este acela că absenteismul a bătut noi recorduri, în condiţiile în care un alegător din doi nu s-a deplasat la vot.

Sursa: www.stiripesurse.ro

PSD Sălaj folosește angajații Primăriei Zalău și ai companiilor de stat, în timpul serviciului, pentru a face campanie electorală candidaților

Fostul ministru USR Vlad Voiculescu anunţă că îl dă în judecată pe Mircea Geoană pentru calomnie: Repetă minciunile cu “miliardul de euro din vaccinuri”, am crezut că omul ăsta şi-a învăţat lecţiile în anii din urmă