„Așa cum am spus la începutul acestei luni, nu am fost surprinși de anunțul Rusiei că își va actualiza doctrina nucleară; Rusia și-a semnalat intenția de a-și actualiza doctrina timp de mai multe săptămâni”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Întrucât nu am observat nicio modificare a poziției nucleare a Rusiei, nu am văzut niciun motiv să ne ajustăm propria poziție sau doctrină nucleară ca răspuns la declarațiile de astăzi ale Rusiei”, a adăugat el.
Declarația sa a menționat, de asemenea, trimiterea trupelor nord-coreene în Ucraina pentru a sprijini Rusia în război, mișcare pe care purtătorul de cuvând a numit-o „o escaladare semnificativă”.
Vladimir Putin a aprobat marți o doctrină nucleară actualizată, arată un document postat pe site-ul guvernului. În acesta, Rusia a extins lista criteriilor care necesită un răspuns nuclear pentru a include „agresiunea din partea oricărui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unei țări nucleare”. Astfel de acțiuni vor fi considerate un atac comun, potrivit documentului.