Kouvdis, în vârstă de 70 de ani, și familia sa au păstrat vie o tehnică veche de olărit, în timp ce metodele din trecut au fost eclipsate în mare parte de mașinăriile din fabrici.
Ceramica lor este printre ultimele din Marea Mediterană produse din argilă din solul local, folosind un cuptor tradițional cu sâmburi de măsline drept combustibil, iar piesele sunt vopsite cu var natural.
„Este o onoare pentru mine”, a declarat Kouvdis, referindu-se la recunoașterea UNESCO. El a adăugat că o presă mecanică poate lucra la o viteză de 10 ori mai mare decât un olar individual. „Nu există continuitate. Nu există spațiu pentru ca metoda (noastră) să continue”, potrivit Mediafax.
Cu toate acestea, el continuă să producă vase individuale pe o stâncă de pe malul Mării Egee. „Mai presus de toate, este o pasiune – încercarea de a crea ceva care te împlinește”, a spus el.