Meteorologii anunţă patru zile de vânt puternic, ploi, lapoviţă şi ninsori în aproape toată ţara. Potrivit atenţionării de cod galben emise de ANM, la munte, ninsorile vor fi intense şi viscolite şi se va depune strat de zăpadă de peste 10…20 de centimetri. În Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va atinge 90 de km/h. În Transilvania, apoi şi în Moldova vor predomina ninsorile, iar În Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei, precum şi în sudul, centrul şi estul Munteniei vântul va avea intensificări,
cu rafale de până la 70 km/h.
Potrivit meteorologilor, în perioada 20 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 20, vor fi precipitaţii în toate regiunile ţării, cu ploi, ninsori, strat de zăpadă consistent şi intensificări ale vântului. În sudul ţării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei. Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă şi montană vor depăşi 30…40 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Între 20 noiembrie, ora 10 – 20 noiembrie, ora 20, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe litoral, cu viteze de 50…70 km/h. La munte, vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor depăşi 90 km/h.
De miercuri seară, ora 20 şi până joi dimineaţă, la ora 10, sunt rognozate ninsori şi intensificări ale vântului. La munte temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm. Vor fi rafale în Carpaţii Occidentali cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi
Orientali de peste 70…90 km/h. În Transilvania, apoi şi în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h.
În intervalul 20 noiembrie, ora 20 – 21 noiembrie, ora 20, în Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei, precum şi în sudul, centrul şi estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting), menţionează meteorologii.