UPDATE Primul tren electric nou din România a plecat miercuri dimineaţă din Gara de Nord spre Braşov/ Face două ore şi jumătate şi poate fi o alternativă la traficul de coşmar de pe DN1/ Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, la bord FOTO VIDEO

Primul tren electric nou din România a plecat, miercuri dimineaţă, la ora 9.30, din Gara de Nord spre staţiunile de pe Valea Prahovei şi spre Braşov. Garnitura, operată de CFR Călători, poate fi o alternativă facilă şi relaxantă la traficul de coşmar de pe DN1, care se va prelungi şi anul viitor, în condiţiile în care centura ocolitoare a oraşului Comarnic ar putea fi gata abia la mijlocul anului viitor. În tren, s-au aflat premierul MArcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

UPDATE „Primul tren nou achiziţionat de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă de astăzi pe ruta Bucureşti-Braşov! Noul tren electric poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h şi are o capacitate de 55 locuri la clasa întâi, 294 de locuri la clasa a doua şi 2 locuri destinate persoanelor cu mobilitate redusă. Acesta a fost achiziţionat, împreună cu alte 36 trenuri, în baza unui contract în valoare de 1,7 miliarde lei (fără TVA), finanţat prin Programul Transport 2021-2027”, a infomrat pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acesta spune că până în 2026 vor ajunge în România, gradual, şi celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute: Bucureşti-Suceava,Bucureşti-Iaşi, via Paşcani, Bucureşti-Constanţa, Bucureşti-Timişoara via Braşov, Arad, Bucureşti-Craiova, Bucureşti-Arad, via Craiova, Orşova, Bucureşti-Petroşani-Deva, Bucureşti-Cluj-Napoca, Bucureşti-Braşov, Braşov-Cluj-Napoca, via Deda, Cluj-Napoca-Timişoara, via Deva, Arad, Bucureşti-Galaţi şi Cluj-Napoca- Iaşi.

„Trenul pus astăzi în circulaţie este şi primul tren electric achiziţionat de MTI în ultimii 35 de ani. Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”, achiziţionate în anii 2002-2003, şi care sunt propulsate cu motoare diesel. În prezent, sunt în derulare alte patru contracte pentru achiziţionarea a încă 82 trenuri noi, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Fondul pentru Modernizare. Astfel, toate cele cinci contracte prevăd inclusiv achiziţionarea suplimentară a încă nouă trenuri (prin act adiţional). În plus, sunt în pregătire licitaţii pentru achiziţionarea a încă 58 de trenuri electrice noi şi 12 trenuri cu hidrogen”, menţionează Grrindeanu.

Potrivit ministrului, în următorii patru ani, România va beneficia de un total de 189 de trenuri electrice noi, la care se vor adăuga 39 de locomotive noi, dar şi 75 de locomotive şi 139 vagoane modernizate.

ŞTIREA INIŢIALĂ Noul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream circulă, de miercuri, 20 noiembrie 2024, pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov şi retur. Rama este alocată pentru exploatare operatorului naţional CFR Călători de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) – proprietarul de facto al trenurilor Alstom achiziţionate pentru România, informează CFR Călători.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziţie încheiat şi derulat de către ARF.

CFR Călători operează rama electrică Alstom pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – staţiunile de pe Valea Prahovei – Braşov ca tren Interregio şi cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF.

Cât costă un bilet de la Bucureşti la Braşov

Astfel, un bilet pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov costă 63,00 lei la clasa a II-a şi 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren.

Miercuri, trenul IR 16005 a plecat din Gara de Nord la ora 09:30 şi va ajunge la Braşov la ora 12:00, deci toată călătoria va dura două ore şi jumătate. De la Braşov, va fi trenul retur IR 16006, cu plecare la ora 15:20 şi sosire în Bucureşti Nord la 17:53.

În tren, s-au aflat premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.


 

Potrivit CFR Călători, în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024, trenul va circula după următorul program: IR 16001 Bucureşti Nord plecare 05:40 – Braşov sosire 08:08 /  IR 16002 Braşov plecare 08:43 – Bucureşti Nord sosire 11:12.

Bilet de tren metropolitan, de 6 lei

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu spune că face o simulare de parcurs cu acest prim tren electric „achiziţionat de statul român, la mai bine de 20 ani de la ultima achiziţie de trenuri”, pentru care a folosit un bilet de tren metropolitan, care costă 6 lei şi este valabil inclusiv pe acest tren care merge spre Braşov, potrivit postării de pe Pagina sa de Facebook.

 

„Mă bucur că a început să dea roade acest demers privind achiziţia acestor trenuri electrice, demers deblocat şi început în aprilie 2020, data lansării licitaţiei. Contractul a fost semnat în martie 2022. Acesta este un tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia şi este abia primul tren electric din contractul de achiziţie a 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, care urmează să fie livrate României. (…) Ţinta noastră, asumată în Programul de Guvernare al PNL, este ca până în 2028 toate reşedinţele de judeţ din românia care au infrastructură feroviară electrificată să beneficieze de trenuri noi şi moderne”, menţioneză Scrioşteanu pe Facebook.

Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcţie, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă şi este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Şi, foarte important, mentenanţa ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom, mai menţionează CFR Călători.

Centura oraşului Comarnic ar putea fi gata la mijlocul anului viitor

Într-o postare anterioară, secretarul de stat informa că lucrările la centura oraşului Comarnic, care ar degreva traficul deosebit de intens de pe DN1, ar putea fi gata la mijlocul anului viitor.

„Am discutat cu constructorul în aşa fel încât maximum în luna iunie a anului viitor să finalizăm lucrarea. Varianta de Ocolire a oraşului Comarnic are o lungime de 6 km şi va contribui la degrevarea traficului de pe DN1, accesându-l prin intersecţiile cu DN1, unde sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate. Acest proiect este complementar viitoarei autostrăzi A3 Ploieşti – Comarnic – Braşov”, preciza, în 15 noiembrie, într-o postare pe Facebook, secretarul de stat SCrioşteanu.

 

Ambasada României la Kiev şi-a redus activitatea din cauza situaţiei de securitate

Ciolacu: Următorii ani vor fi despre securitate şi economie, nu ‘despre roşu şi galben, despre stânga şi dreapta’