Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului

Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Timişoara, aeronava, care venea de la Bucureşti, a stat minute bune în zona de aşteptare, pentru a ateriza la Timişoara, însă din cauza vântului putrenic pilotul a decis să plece spre Cluj-Napoca, pentru a ateriza în siguranţă. 

 
De asemenea, zborul de întoarcere spre Bucureşti a fost afectat.

 
Reprezentanţii companiei Tarom vor decide dacă pasagerii vor fi transportaţi la Timişoara pe cale aeriană sau terestră.
 
Alte zboruri nu au fost afectate pe Aeroportul Timişoara.
 
Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt.

Cod roşu de viscol foarte puternic în şapte judeţe, până la ora 14.00/ Coduri portocalii de viscol şi ninsori abundente, până vineri seară, la ora 20.00, în în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi local în Carpaţii Occidentali şi Orientali

Seria documentară „Tsunami: Cursă contracronometru” marchează la National Geographic 20 de ani de la cel mai devastator tsunami