Iohannis: Pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil. Se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO, s-au obţinut primele progrese / Dorinţa noastră, să primim un alt sistem Patriot

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Washington, că pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil iar aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja sau obţinut primele progrese. Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot, a mai spus preşedintele.

”Pretenţia noastră este ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate gen Patriot să fim compensaţi rezonabil. Aceste lucruri se negociază şi în aceste zile cu partenerul american, cu NATO şi deja s-au obţinut primele progrese”, a spus Klaus Iohannis.

Şeful statului a precizat că, atunci când se finalizează, vor face publice discuţiile. ”Vom fi într-o situaţie bună şi după”, a mai spus preşedintele

. ”Dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot”, a completat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: În final, am decis că soarta NATO este mult mai importantă decât soarta mea politică / Înainte să existe o concluzie finală, am decis să mă retrag din cursă, pentru a permite numirea unui secretar general NATO

Alina Gorghiu, despre predarea lui Paul-Philippe al României: Astăzi a fost termen în dosar, la Curtea Constituţională din Malta / ANP a dat detalii despre condiţiile din penitenciarele din România