Cluburile CFR 1907 Cluj şi Manisa FK au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Meriton Korenica la gruparea clujeană.
Extrema dreaptă şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la FC Ballkani, fosta adversară a clujeniilor din grupele Conference League, echipă alături de care a câştigat trei titluri de Campion, o Cupă şi o Supercupă. În tricoul acestei formaţii, Meriton Korenica a avut 142 de apariţii, reuşind să marcheze de 25 de ori şi să fie autorul a zece pase decisive.
Fotbalistul de bandă, în vârstă de 27 de ani, a mai evoluat pentru echipe ca FC Prishtina, KF Liria Prizren, Manisa FK, Metalurg Skopje şi Shkendija Tetovo, având şi cinci prezenţe la echipa naţională din Kosovo.