ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 – AEP: Prezenţa la vot la ora 19.25, la nivel naţional, depăşise 50%/ La alegerile prezidenţiale din 2019, prezenţa finală la vot a fost 47,66% la primul tur şi 49,87% la al doilea tur

Prezenţa la vot pentru alegerile prezidenţiale, la nivel naţional, la ora 19.25, este de 50,01% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit AEP, până la ora respectivă, în ţară, votaseră puţin peste 9 milioane de alegători, iar în străinătate, numărul votanţilor era de peste 741.400. La alegerile prezidenţiale din 2019, prezenţa finală la vot a fost 47,66% la primul tur şi 49,87% la al doilea tur

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, până la ora 19.25, în ţară, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, peste 9 milioande de alegători, reprezentând peste 50 % din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale, din care 5.350.625 în mediul urban şi 3.678.730 în mediul rural.

Potrivit aceleiaşi surse, în străinătate, până la ora 19.25, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României, un număr de 748.370 de alegători, din care mai mulţi bărbaţi.

La alegerile prezidenţiale din 2019, prezenţa finală la vot a fost 47,66%.

În urrmă cu cinci ani, 675.348 de alegători au votat la secţiile din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.

Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12:00 şi 21:00, sâmbătă, 23 noiembrie 2024 şi duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, în ziua de duminică, pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot).

 

 

George Simion: Încercări ale reţelei Coldea şi a statului paralel de a ne păcăli alegătorii au eşuat / Mai avem două ore de vot în România, trei ore în Italia, Spania, Olanda, Belgia, Germania şi patru ore în Regatul Unit şi în Irlanda

Prezidenţiale2024/ Ciolacu spune că a prevăzut din vară cine va intra în turul al doilea