Naţionala de baschet masculin a României a învins duminică, în deplasare, reprezentativa Luxemburg, scor 84-78 (46-31), în a treia partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027.
Principalii marcatori ai partidei au fost Kovac 23 puncte, Rugg 19, pentru Luxemburg, respectiv Richard 26, Căţe 17, Olah 12, pentru România.
După trei partide în grupa B, tricolorii încheie anul pe primul loc, cu 5 puncte, în urma rezultatelor: 72-76 şi 84-78 cu Luxemburg, 75-62 cu Norvegia. Ultimul meci pentru România este programat în 23 februarie 2025, pe teren propriu, cu Norvegia.
În această primă fază a precalificărilor europene joacă 10 echipe naţionale, între care şi România. În celelalte două grupe evoluează Elveţia, Kosovo, Irlanda, Azerbaidjan (A), respectiv Austria, Armenia, Albania (C).
Prima clasată în fiecare din cele trei grupe, precum şi o echipă de pe locul 2 se vor califica în faza a 2-a a precalificărilor, în care se vor alătura celor opt formaţii eliminate în calificările EuroBasket 2025.
Cupa Mondială din 2027 va avea loc în Qatar.