Pakistan: Armistiţiu de o săptămână după 82 de decese în urma violenţelor dintre sunniţi şi şiiţi

Autorităţile pakistaneze au anunţat duminică seara un armistiţiu de o săptămână în urma unei noi izbucniri de violenţe între sunniţi şi şiiţi, care s-a soldat cu 82 de morţi şi 156 de răniţi începând de joi, relatează AFP.

Din iulie, conflictul dintre sunniţi şi şiiţi din Kurram, în munţii de la graniţa cu Afganistanul, a dus la moartea a peste 160 de persoane.

Invariabil, după câteva săptămâni de acalmie, ostilităţile între triburi de diferite convingeri, în special în ceea ce priveşte terenurile, au fost reluate în ciuda armistiţiului decretat de consiliile tribale (jirgas).

În acest district, o fostă zonă tribală în care predomină codurile de onoare tribale, forţele de securitate au dificultăţi în a impune legea, în timp ce guvernul federal şi chiar guvernul provincial cu sediul la Peshawar se luptă să se impună.

Cu toate acestea, duminică seara, guvernul provinciei Khyber-Pakhtunkhwa a anunţat că „ambele părţi au fost de acord cu o încetare a focului de şapte zile”.

Începând de sâmbătă, înalţi oficiali din Peshawar s-au întâlnit cu demnitari şiiţi şi sunniţi şi au luat parte la jirgas.

Cele două tabere, care nu ezită să scoată armele grele la fiecare nou episod de violenţe, au convenit asupra acestui răgaz de o săptămână „în cursul căruia vor face schimb de prizonieri şi vor restitui cadavrele”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mohammed Ali Saif.

În cursul dimineţii, un membru al administraţiei din Kurram a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că violenţele de joi, vineri şi sâmbătă s-au soldat cu „66 de morţi şiiţi şi 16 sunniţi”.

Ultima rundă de violenţe din Kourram a început joi, când aproximativ zece atacatori au tras asupra a două convoaie care transportau familii şiite sub escorta poliţiei – singurul mijloc de deplasare permis în zonă acum că fiecare tabără nu mai poate traversa în siguranţă satele celorlalţi.

Ca ripostă, vineri şi sâmbătă, şiiţii au efectuat raiduri în cartierele sunnite, incendiind sute de magazine şi case, au declarat pentru AFP locuitori şi autorităţi locale.

În timp ce armele au tăcut duminică seara, un oficial local a declarat pentru AFP că a primit „rapoarte conform cărora între 15 şi 20 de persoane din ambele părţi sunt date dispărute”. Armistiţiul ar trebui să facă posibilă găsirea acestora. 

Până în prezent, însă, reţeaua de telefonie mobilă este încă defectă în Kurram, la fel şi traficul pe principala autostradă a districtului.

 

Prezidenţiale2024/ Dajbog (MAI): Peste 340 de posibile incidente; au fost aplicate amenzi de circa 96.000 de lei

Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini – FOTO