Constanţa: Opt persoane suspectate de furtul a tone de motorină din trenuri, arestate

Şase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile şi împotriva altor două a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, fiind acuzate sustragerea a tone de motorină din trenurile care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat luni, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat nouă percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, pe 10 septembrie, mai multe persoane ar fi sustras combustibil din trenurile care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa.

Totodată, pe 23 noiembrie, poliţiştii au prins în flagrant delict trei bărbaţi, de 21, 31, respectiv 36 de ani, în timp ce ar fi sustras aproximativ 400 de litri de motorină din vagoanele unui tren de marfă care tranzita căile ferate Cap Midia şi Mogoşoaia.

„Poliţiştii au pus în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Ovidiu, Culmea şi Poarta Albă, nouă persoane fiind conduse la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor. În urma administrării probatoriului, au fost reţinuţi opt bărbaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se mai spune în comunicat.

Suspecţii au fost apoi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă pentru şase persoane, pe numele celorlalte două fiind emisă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

„În urma efectuării percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 4 tone de motorină, 18 telefoane mobile, 9 plase monofilament de diferite lungimi şi bani”, reiese din comunicat.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, cu participarea şi a unui tehnician criminalist. AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Album de benzi desenate cu poveşti de viaţă ale evreilor şi romilor din perioada Holocaustului în România

Tenis: Fără schimbări în primele 45 de locuri ale clasamentului ATP