Curcanii din acest an sunt numiţi după floarea statului Delaware, floarea de piersic, care simbolizează rezilienţa, a declarat Biden, care are două case în acest stat, unei mulţimi de aproximativ 2.500 de persoane aflate pe peluza de sud a Casei Albe.
„Acest eveniment marchează începutul oficial al sezonului sărbătorilor aici la Washington. Este, de asemenea, ultima mea ocazie de a vorbi aici în calitate de preşedinte în acest sezon şi de a aduce mulţumiri şi recunoştinţă. Aşa că permiteţi-mi să vă spun – a fost onoarea vieţii mele, vă sunt veşnic recunoscător”, a spus Biden.
Peach cântăreşte 19 kg şi îi place să mănânce mâncare caldă şi tater tots, visul său este să vadă aurora boreală, în timp ce Blossom cântăreşte 18 kg şi îi place să mănânce caşcaval şi să vadă box, a glumit Biden.
Tradiţia oficială a început în 1989 la Casa Albă, când preşedintele George H.W. Bush a oferit prima graţiere prezidenţială.
Milioane de curcani vor fi gătiţi joi în cuptoarele de Ziua Recunoştinţei din întreaga ţară, cu umplutură, cartofi, sos de afine şi fasole verde.