Liderii ieşeni ai PNL susţin că PSD nu poate ajunge la guvernare după alegerile din 1 decembrie şi că nu are nici un sens ca primarii PSD să facă campanie împotriva PNL.
Şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că PSD va fi în opoziţie în următorii patru ani şi că toate datele arată că guvernarea va include PNL.
”Am un mesaj către aleşii locali PSD. Acest partid va fi în opoziţie în următorii patru ani. Singura forţă care are capacitatea, are toate datele necesare să fie la guvernare, este PNL. Primarii PSD nu pot face campanie împotriva PNL, pentru că PNL este cel care îi va reprezenta pe cei care muncesc în această ţară, pe toţi cei care vor să vadă România mergând înainte. PSD nu poate ajunge la guvernare, vor fi patru ani de opoziţie şi mesajul meu este că nu are niciun sens ca primarii PSD să facă campanie împotriva PNL”, a afirmat Alexandru Muraru.
La rândul său, şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că există ”certitudinea” că PNL va fi la guvernare după alegerile de duminica viitoare şi că liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, are cele mai mari şanse să fie premier.
Întrebat despre situaţia din unele comune din judeţul Iaşi cu primari PNL în care independentul Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc, Alexe a spus că la prezidenţiale se votează omul şi nu partidul.
”Istoria de după 1989 a consemnat că de fiecare dată când vine vorba despre alegerile locale sau prezidenţiale cetăţenii votează omul şi nu partidul. Partidele mari, PNL şi PSD, au decontat criza din 2019-2020, războiul din Ucraina şi toate celelalte măsuri mai puţin populare. Dar dincolo de asta, alegerile parlamentare nu au legătură cu cele prezidenţiale, unde ieşenii şi românii votează cu pragmatism partidul sau reprezentanţii care pot aduce dezvoltare”, a precizat Costel Alexe.