Discuţiile din Occident despre înarmarea Ucrainei cu arme nucleare sunt „absolut iresponsabile”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca răspuns la un articol publicat de The New York Times în care oficiali citaţi sub acoperirea anonimatului sugerează o astfel de posibilitate, relatează Reuters.
The New York Times a relatat săptămâna trecută că unii oficiali occidentali neidentificaţi au sugerat că preşedintele american Joe Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare înainte de a-şi părăsi funcţia.
„Mai mulţi oficiali au sugerat chiar că domnul Biden ar putea returna Ucrainei arme nucleare care i-au fost luate după căderea Uniunii Sovietice. Aceasta ar fi o descurajare instantanee şi uriaşă. Dar un astfel de pas ar fi complicat şi ar avea implicaţii grave”, a scris ziarul american.
Întrebat despre acest articol, Peskov a declarat reporterilor: „Acestea sunt argumente absolut iresponsabile ale unor oameni care au o slabă înţelegere a realităţii şi care nu simt nici un pic de responsabilitate atunci când fac astfel de declaraţii. De asemenea, observăm că toate aceste declaraţii sunt anonime”.
Anterior, Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate şi un aliat fidel lui Putin, a declarat că, dacă Occidentul furnizează arme nucleare Ucrainei, atunci Moscova ar putea considera un astfel de transfer ca fiind echivalent cu un atac asupra Rusiei, ceea ce oferă argumente pentru un răspuns nuclear.
Ucraina a moştenit arme nucleare de la Uniunea Sovietică după prăbuşirea acesteia în 1991, dar a renunţat la ele în temeiul unui acord din 1994, Memorandumul de la Budapesta, în schimbul unor garanţii de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite şi Marii Britanii.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luna trecută că, deoarece Ucraina a predat armele nucleare, aderarea sa la NATO este singura modalitate prin care poate fi descurajată Rusia.
Războiul Rusia-Ucraina, care durează de 33 de luni, a cunoscut escaladări de ambele părţi săptămâna trecută, după ce Ucraina a lansat pentru prima dată rachete americane şi britanice în Rusia, cu permisiunea Occidentului, iar Moscova a răspuns prin lansarea unei noi rachete hipersonice cu rază intermediară în Ucraina.
Întrebat despre riscul unei escaladări nucleare, Peskov a spus că Occidentul ar trebui să-l „asculte cu atenţie” pe Putin şi să citească doctrina nucleară recent actualizată a Rusiei, care a reduce pragul pentru utilizarea armelor nucleare.
Pe de altă parte, şeful serviciului rus de informaţii externe, Serghei Narîşkin, a declarat că Moscova se opune categoric unei simple îngheţări a conflictului din Ucraina, deoarece are nevoie de o „pace solidă şi pe termen lung” care să rezolve motivele principale ale crizei. În acest sens, Rusia este deschisă pentru discuţii, a spus Narîşkin.