Femeie rănită după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit, pe o stradă din Cluj-Napoca

O femeie a fost rănită, sâmbătă seară, după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit, pe o stradă din Cluj-Napoca. Victima era pasageră în autoturism, fiind descarcerată de pompieri şi transportată la spital.

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă, pe strada Fagului din Cluj-Napoca, acolo intervenind pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca, cu o autospecială cu modul de descarcerare, şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj.

 
La locul accidentul au fost găsite un autocamion şi un autoturism avariate. În cel din urmă se afla o pasageră blocată, care prezenta mai multe traumatisme.

 
”Pompierii au acţionat imediat cu echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul către victimă, fiind extrasă astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Conform primei evaluări, aceasta era în stare de conştienţă şi cooperantă, iar ulterior a fost preluată de către echipajul SAJ şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.

Alba Iulia: Un bărbat reţinut şi o femeie cercetată sub control judiciar după ce au înjurat poliţiştii veniţi să aplaneze un conflict/ A fost nevoie de intervenţia luptătorilor SAS

Braşov: Incendiu la Dino Parc din Râşnov/ Un dinozaur de zece metri a luat foc – FOTO, VIDEO