Lege controversată: Copiii de 10 ani ar putea ajunge la închisoare pe viață pentru anumite fapte – Critici dure în Australia

Știri de azi | Lege controversată: Copiii de 10 ani ar putea ajunge la închisoare pe viață pentru anumite fapte – Critici dure în Australia - Știri de azi |

„Vorbim despre copii în clasa a patra. Vorbim despre copii care încă mai au dinți de lapte”, atrage atenția Scott McDougall, Comisarul pentru drepturile omului din Queensland, care consideră că această măsură arată „o societate care și-a pierdut calea”, relatează The Guardian, conform Mediafax.

Noua legislație, prima propusă de guvernul condus de David Crisafulli, prevede că minorii pot primi închisoare pe viață pentru cinci tipuri de infracțiuni, inclusiv omor prin imprudență și tâlhărie. În cazul unei condamnări pentru crimă, pedeapsa minimă ar fi de 20 de ani fără posibilitate de eliberare condiționată.

Experții avertizează că această abordare ar putea avea efecte opuse celor dorite.

William Wood, criminolog la Universitatea Griffith, subliniază că încarcerarea tinerilor nu reduce rata criminalității, ci dimpotrivă: „Detenția și închisorile nu reduc criminalitatea, ele produc criminalitate. Închisoarea îi face pe copii mai duri”.

Legea elimină și alte protecții importante pentru minori: instanțele nu mai pot fi închise când judecă cazuri cu copii, iar principiul conform căruia detenția ar trebui să fie ultima soluție dispare. Mai mult, antecedentele penale ale unui minor vor putea fi folosite când acesta va fi judecat ca adult.

Propunerea legislativă va intra în dezbatere în decembrie, după o anchetă de opt zile a unei comisii parlamentare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Decizie în premieră: Australia interzice reţelele sociale copiilor sub 16 ani - Știri de azi |

Decizie în premieră: Australia interzice reţelele sociale copiilor sub 16 ani

Știri de azi | ALERTĂ – Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială și dacă renumărarea îl arată pe locul 2 - Știri de azi |

ALERTĂ – Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială și dacă renumărarea îl arată pe locul 2