AUR: Partidele sistemului apelează la arsenalul obişnuit de manevre frauduloase pentru a se menţine la putere/ Sute de solicitări pentru urna mobilă într-un timp foarte scurt. Faţă de săptămâna trecută, numărul solicitărilor a crescut exponenţial

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susţine că în mai multe judeţe din ţară au fost depuse ”sute de solicitări pentru urna mobilă într-un timp foarte scurt”. ”Faţă de săptămâna trecută, numărul solicitărilor a crescut exponenţial, fapt care ridică suspiciuni serioase”, afirmă AUR, care consideră că”partidele sistemului apelează la arsenalul obişnuit de manevre frauduloase pentru a se menţine la putere”.

”Cu doar câteva ore înaintea alegerilor parlamentare din 1 decembrie, partidele sistemului fac ultimele eforturi disperate pentru a deturna voinţa poporului român. După ce au suferit o înfrângere zdrobitoare săptămâna trecută, aceştia recurg acum la tactici murdare şi la metode clasice de manipulare pentru a-şi menţine controlul asupra puterii. În mai multe judeţe din ţară, printre care Vrancea, Brăila, Buzău, Harghita, Mehedinţi, Vaslui şi Teleorman, s-au înregistrat sute de solicitări pentru urna mobilă într-un timp foarte scurt. Faţă de săptămâna trecută, numărul solicitărilor a crescut exponenţial, fapt care ridică suspiciuni serioase privind legalitatea şi temeinicia acestora. În mod evident, primarii partidelor de la putere au intrat în alertă şi încearcă să folosească orice mijloc pentru a influenţa rezultatele votului”, susţin reprezentanţii AUR, într-un comunicat de presă.

Ei afirmă că, în judeţul Brăila, au fost depuse 66 de solicitări pentru urna mobilă în comuna Bărăganul şi 45 de solicitări la secţia 39 din municipiul Brăila. În judeţul Vrancea, sunt ”sute de cereri” de urnă mobilă, numai în comuna Vizantea fiind depuse 87. În judeţul Teleorman, numărul total al cererilor este ”de ordinul miilor”, susţine AUR.

”Câteva exemple: comuna Brânceni 76 cereri (toate au acelaşi scris, semnături diferite), comuna Bragadiru 109 cereri, comuna Saelele 125 cereri. Membrii noştri din localităţile menţionate cunosc o parte din persoanele pentru care s-au depus cereri şi sunt siguri că nu au semnat ei”, scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, în judeţul Mehedinţi au fost depuse 56 de cereri în comuna Bâcleş, 17 cereri în comuna Prunişor, 27 cereri în satul Izvorălu din comuna Tâmna. În judeţul Vaslui au fost făcute 759 de cereri de urnă mobilă în total, în vreme ce în judeţul Harghita au fost depuse 586 de cereri. În judeţul Buzău, în municipiul Râmnicu Sărat la secţia 88 sunt 85 solicitări de urnă mobilă, iar în comuna Pardoşi, la un număr de 250 de votanţi, au fost înaintate 25 de cereri pentru urna mobilă. În judeţul Botoşani au fost, de asemenea, depuse ”sute” de cereri, dintre care au ieşit în evidenţă 17 cereri de urnă mobilă în localitatea Vlăsineşti, 16 cereri în comuna Suharău şi 18 cereri de urnă mobilă în comuna Dersca.

”Cerem autorităţilor responsabile să verifice cu stricteţe toate cererile pentru urna mobilă şi să se asigure că acestea respectă cadrul legal. Reprezentanţii noştri din secţiile de votare sunt deja mobilizaţi pentru a examina atent documentele justificative. În cazul în care cererile sunt aprobate fără temei legal, vom depune imediat întâmpinări şi vom sesiza autorităţile competente. Dacă votul va fi unul corect şi voinţa românilor va fi respectată, suveraniştii vor câştiga din nou, aşa cum s-a întâmplat deja la alegerile precedente. Însă partidele sistemului apelează la arsenalul obişnuit de manevre frauduloase pentru a se menţine la putere. Aceste încercări nu sunt doar o insultă la adresa democraţiei, ci şi o trădare a dreptului fundamental al românilor de a-şi alege singuri viitorul”, mai scrie în comunicatul AUR.

FIFA se aşteaptă ca Arabia Saudită să facă un efort semnificativ în domeniul drepturilor omului până la Cupa Mondială din 2034

Reuters: FIFA nu ţine cont de recomandările din propriul raport privind compensarea muncitorilor de la Cupa Mondială din Qatar