Ea a trimis un mesaj de Ziua Naţională a României.
„Indiferent de greutăţile pe care le-am întâmpinat în diverse perioade ale parcursului nostru istoric, am rămas mereu ancoraţi în valorile în care credem şi pe care avem datoria să le apărăm pentru noi şi pentru generaţiile viitoare. Ele ne fondează demnitatea şi ne fac recunoscuţi în lume. Le afişam cu mândrie şi le apărăm cu credinţă”, a punctat şefa diplomaţiei române.
Odobescu a adăugat că ţara noastră este promotoare activă a respectării normelor dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli.
„De aceea apărăm pragmatic o viziune şi o traiectorie naţională strâns legate de proiectul unei Europe puternice şi prospere şi de o Alianţă Nord-Atlantică care asigură securitatea şi apărarea noastră”, a precizat ministrul român.
Ea a subliniat actualele provocări din mediul internaţional.
„La 35 de ani de când în Europa a căzut Cortina de Fier, înlocuind totalitarismul cu democraţia, parcurgem un context internaţional complex, marcat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, dar şi împotriva a tot ceea ce naţiunile europene au construit de secole. Este un atac brutal şi fără precedent împotriva democraţiei şi libertăţii şi împotriva noastră, a tuturor. Acţionăm solidari cu Ucraina vecină pentru că este nu doar alegerea morală de a ajuta un stat vecin agresat, ci şi în slujba interesului naţional”, a afirmat Odobescu.
A evidenţiat sprijinul fără condiţii din partea aliaţilor din NATO şi a partenerilor europeni.
„Rămânem un stat ferm angajat în susţinerea valorilor democratice, a drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale, a egalităţii de gen şi a combaterii antisemitismului, a xenofobiei şi a oricărei forme de discriminare. Diplomaţia română va continua să urmărească în mod consecvent obiectivele naţionale de politică externă, astfel încât îndeplinirea acestora să producă rezultate concrete în viaţa cetăţenilor români. Aşa s-a văzut recent cu integrarea României în spaţiul Schengen sau progresul important înregistrat în procedura de includere a ţării noastre în Programul Visa Waiver al SUA”, a spus Odobescu.
Ministrul a evocat şi evenimentele de la Revoluţia din 1989.
„La 35 de ani de când România s-a întors în familia democraţiilor occidentale, depăşind, prin curajul celor care au înfăptuit Revoluţia română, bariere care păreau de netrecut, acţiunea diplomaţiei române, bazată pe dialog, încredere şi respect, rămâne ferm ancorată în slujba valorilor în care credem, a păcii, securităţii şi prosperităţii tuturor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla”, a mai afirmat ea.