ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – ANP: Votarea în sistemul penitenciar s-a finalizat/ Peste 7.300 de deţinuţi şi-au exercitat dreptul la vot

Votarea la alegerile parlamentare s-a încheiat în sistemul penitenciar, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Astfel, peste 7.300 de deţinuţi din cei peste 8.600 cu drept de vot şi l-au exercitat, duminică.

”Procesul de votare în sistemul penitenciar românesc, desfăşurat în data de 1 decembrie 2024, s-a finalizat fără incidente”, a transmis ANP.

 
În locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sunt custodiate în prezent 24.710 persoane private de libertate. Dintre acestea, 8.648 persoane au fost identificate cu drept de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, iar 7.780 persoane private de libertate şi-au exprimat intenţia de a vota, din care 7.363 persoane şi-au exercitat efectiv dreptul la vot.

 
Unităţilor penitenciare le-au fost arondate un număr total de 115 secţii de votare şi un număr de 121 urne speciale.

Alegătoare din Piatra-Neamț, cercetată după ce a votat cu două buletine de vot pentru Senat

REPORTAJ – Politicienii n-au mai dat mână cu mână cu românii la Alba Iulia, de Ziua Naţională. Ilie Bolojan şi Victor Negrescu au mers la parada din Cetatea Unirii/ Votul i-a ţinut acasă pe românii din alte judeţe – FOTO, VDEO