Donald Trump va fi prezent la Paris, la redeschiderea catedralei Notre-Dame. Este prima sa vizită în străinătate de când a fost reales preşedinte al SUA

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat, luni, că va fi prezent, sâmbătă, la Paris pentru a participa la ceremoniile organizate pentru redeschiderea catedralei Notre-Dame, devastată de un incendiu în urmă cu cinci ani şi jumătate, relatează Reuters.

Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a lui Donald Trump de la câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA.

„Preşedintele Emmanuel Macron a făcut o treabă extraordinară pentru a readuce Notre-Dame la gloria sa de odinioară, şi nu numai. Aceasta va fi o zi foarte specială pentru toată lumea!”, a scris Donald Trump în social media.

Catedrala Notre-Dame din Paris a fost devastată în aprilie 2019 de un incendiu.

Numeroase personalităţi franceze şi străine – dar nu şi Papa Francisc, care urmează să sosească la Ajaccio, în Corsica, pe 15 decembrie – au fost invitate la ceremoniile de redeschidere a catedralei pentru cult, programate pentru weekendul 7 şi 8 decembrie.

Reales în funcţie la alegerile din noiembrie, Trump va fi învestit oficial la 20 ianuarie 2025.

Motivul aparte pentru care Donald Trump va merge sâmbătă la Paris

Preţurile caselor din Marea Britanie au înregistrat în noiembrie cea mai mai creştere din ultimii doi ani