Sub conducerea Procuraturii de pe lângă Tribunalul Vraţa, se desfăşoară o anchetă penală pentru contrabandă cu substanţe narcotice – infracţiune prevăzută de art. 242 din Codul Penal al Bulgariei.
La data de 30 noiembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei cu feribotul Oriahovo – Bechet, un funcţionar vamal a direcţionat pentru verificări amănunţite un vehicul de marfă care intra în Bulgaria din România.
În cadrul controlului, în cabina şoferului, au fost descoperite 11 pachete cu o substanţă pulverulentă. Testul rapid efectuat la faţa locului a indicat că substanţa respectivă este cocaină.
Cantitatea deosebit de mare de droguri depistate este de 22,3 kilograme, cu o valoare estimată la aproximativ 4 milioane de leva (circa 2 milioane de euro), calculată conform preţurilor utilizate în cadrul procedurilor judiciare. Şoferul vehiculului, un cetăţean turc, a fost pus sub acuzare pentru fapta comisă.
Printr-o ordonanţă emisă de procuror, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de până la 72 de ore, conform unui comunicat al Procuraturii de pe lângă Curtea de Apel Sofia, potrivit Novini, titrează Rador Radio România.
Procurorul de caz urmează să depună în instanţă o cerere de luare a măsurii de arest preventiv a inculpatului. Ancheta continuă sub supravegherea Procuraturii de pe lângă Tribunalul Vraţa