Într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care îşi face o scurtă prezentare a candidaturii, Valentina Aldea afirmă că “misiunea de român poate fi împlinită cu oameni tineri, care se implică plini de curaj, decenţă şi profesionalism”.
“România trebuie să avanseze în dezvoltarea sa, dar această dezvoltare ar trebui să conducă, în final, spre armonie – între oameni, între om şi natură şi mediul său înconjurător”.
“Trebuie evitat trendul de a reduce omul la un simplu număr, o statistică şi un consumator. Prin implementarea practică a valorilor creştine fundamentale – iubirea, dăruirea, iertarea, acceptarea şi cultivarea potenţialului uman specific fiecăruia dintre noi -, vom atinge nu doar bunăstarea materială, ci şi armonia”, susţin reprezentanţii formaţiunii, în prezentarea de pe site-ul partidului.




