Acord de principiu la Cairo între Fatah şi Hamas în vederea formării unui Comitet care să administreze Fâşia Gaza după război. ministrul israelian al Apărării ameninţă că dacă reia războiul nu va mai face deosebire între Liban şi Hezbollah

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Partidul Fatah al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas au ajuns la un acord asupra formării unui Comitet care să administreze Fâşia Gaza după războiul cu Israelul, declară negociatori din ambele tabere AFP.

În urma acestor negocieri, la Cairo, sub egida autorităţilor egiptene, fraţii inamici palestinieni au adoptat un proiect al unui acord care urmează să fie validat prin decret prezidenţial de către Mahmoud Abbas, potrivit unui membru al echipei de negociere a Hamas şi unui membru al echipei Fatah.

Textul proiectului acordului, pe care AFP scrie că l-a văzut, prevede ca acest Comitet, care urmează să fie alcătuit din zece până la 15 personalităţi neafiliate niciuneia dintre cele două mişcări, să aibă autoritate asupra tuturor afacerilor care ţin de ajutorul umanitar, educaţie, sănătate, economie şi reconstrucţie.

Pe de altă parte, Israelul ameninţă ”să pătrundă şi mai adânc” în Liban, în cazul în care fragilul acord de încetarea focului cu Hezbollah – aflat în vigoare de la 27 noiembrie – este rupt, potrivit ministrului israelian al Apărării Israel Katz.

”Dacă repornim la război, vom acţiona cu şi mai multă forţă şi vom pătrunde şi mai în adâncime”, ameninţă el.

”Nu va mai exista o imunitate a statului libanez”, iar Israelul nu va mai face ”deosebire (între Liban) şi Hezbollah”, a ameninţat ministrul israelina al Apărării în timpul unei vizite la trupe israeliene.

Stolojan: Următorul Guvern are deja un corset financiar până în 2031/ E ultima şansă a acestor partide pro-europene de a colabora şi a forma o coaliţie. La următoarele alegeri ajungem la groapa de gunoi

Federaţiile de Fotbal din Anglia şi Portugalia, mesaje de condoleanţe după decesul lui Helmuth Duckadam