Casa Albă anunţă că Joe Biden îşi va duce mandatul de preşedinte până la capăt

Casa Albă a transmis că preşedintele Joe Biden are de gând să îşi ducă mandatul până la capăt, după ce unii republicani din Congres i-au cerut lui Biden să renunţe şi la funcţia de preşedinte, după ce aceasta a decis, duminică, să se retragă din cursa prezidenţială dând curs astfel apelurilor tot mai numeroase care veneau dinspre tabăra democrată, relatează CNN.

„Preşedintele Biden a moştenit o economie în cădere liberă, o rată a criminalităţii violente în creştere vertiginoasă şi alianţe în ruine de la predecesorul său (Donald Trump – n.r.). El a schimbat situaţia şi a obţinut cea mai puternică creştere economică din lume şi cea mai scăzută rată a criminalităţii violente din ultimii aproape 50 de ani, făcând în acelaşi timp NATO mai extinsă ca niciodată”, a arătat Casa Albă.

Preşedintele „aşteaptă cu nerăbdare să îşi ducă mandatul până la capăt şi să obţină şi mai multe rezultate istorice pentru poporul american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, într-o declaraţie pentru CNN.

Bates a continuat: „Aceasta include continuarea reducerii preţurilor, crearea de locuri de muncă şi protejarea securităţii sociale, în timp ce se opune agendei MAGAnomics (al lui Donald Trump – n.r.), care ar agrava inflaţia şi ne-ar duce în recesiune. Şi va continua să lupte pentru a proteja libertăţile americanilor de interdicţiile radicale privind avortul şi de atacurile asupra statului de drept”, a arătat Bates.

Principalii republicani din Camera Reprezentanţilor i-au cerut duminică lui Joe Biden să demisioneze imediat din funcţia de preşedinte, în urma deciziei sale de a se retrage din cursa pentru realegere şi de a o sprijini pe Kamala Harris.

 

 

MAE – Nouă cetăţeni români, reţinuţi în urma incidentelor din Leeds, opt fiind eliberaţi ulterior / Consulatul continuă comunicarea cu familia de români vizată de măsurile de preluare a copiilor şi cu reprezentanţii comunităţii şi ai cultelor religioase

BIOGRAFIE. Joseph R. Biden, considerat cândva prea tânăr pentru a fi unul dintre aleşi, este acum prea bătrân pentru a câştiga / Viaţa lui Biden, între triumful neaşteptat şi pierderea inimaginabilă