”La vaccinurile copilăriei nu s-au schimbat semnificativ cifrele, dar nici nu ne aflăm, în momentul de faţă, pe un trend descendent. Rujeola s-a rezolvat, dar acest lucru nu s-a rezolvat prin vaccinare, ci prin îmbolnăvirea populaţiei receptive care nu era vaccinată şi acum a scăzut foarte mult incidenţa rujeolei”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Medika Tv, marţi seară.
Alexandru Rafila a subliniat că este nevoie de măsuri pe termen mediu pentru recâştigarea încrederii părinţilor în vaccinurile tradiţionale.
”Pe termen mediu trebuie să restabilim încrederea în vaccinare, iar aceste vaccinuri tradiţionale să fie în atenţia părinţilor, ca să îşi protejeze copiii şi, de foarte multe ori, chiar pe ei sau alte rude vârstnice care sunt la risc în cazul în care interacţionează cu un copil nevaccinat”, a precizat ministrul Sănătăţii.