Aproximativ 20.000 de persoane au ieşit pe străzile din Palma de Mallorca duminică, pentru a denunţa excesele turismului pe insula mediteraneană spaniolă Mallorca şi pentru a cere o schimbare de direcţie, relatează AFP.
„SOS locuitori: stop turismului”: o manifestaţie de denunţare a exceselor turismului pe insula spaniolă Mallorca, situată la Marea Mediterană, şi de solicitare a unei schimbări de direcţie a atras duminică 20 000 de persoane pe străzile din Palma, potrivit poliţiei.
Unită în spatele unui banner pe care scria „Să schimbăm cursul şi să punem limite turismului”, o maree de manifestanţi înarmaţi cu pancarte a invadat micul oraş turistic, la apelul a aproximativ 80 de organizaţii şi grupuri.
Acces mai dificil la locuinţe pentru localnici
Manifestanţii consideră că modelul actual pune serviciile publice în pragul colapsului, degradează resursele naturale şi face din ce în ce mai dificil accesul localnicilor la locuinţe.
Reprezentantul guvernului central pentru Insulele Baleare, citat de presa locală, a estimat iniţial numărul manifestanţilor la aproximativ 12 000, organizatorii avansând o cifră mult mai mare, de aproximativ 50 000.
„Luxul vostru, suferinţa noastră”, critica o pancartă în limba engleză, în timp ce o alta, tot în limba engleză, îi viza pe străinii care au venit să lucreze de acasă: „Nomazi digitali, plecaţi acasă! O altă pancartă rezuma ecuaţia: „Aceasta nu este turismofobie, acestea sunt cifre: 1 232 014 locuitori, 18 milioane de turişti”.
În 2023, un număr record de 17,8 milioane de vizitatori au călătorit în una dintre cele trei insule Baleare (Mallorca, Menorca şi Ibiza), din Spania sau din străinătate, iar această cifră ar trebui să crească şi în acest an.
Turismul „trebuie să fie reglementat”
„La un nivel practic, (turismul) este o activitate legitimă. Dar, la fel ca toate activităţile economice, trebuie reglementat, la fel ca hotelurile”, a declarat arhitectul şi urbanistul Jose Maria Ezquiaga la postul public de televiziune TVE, pledând în favoarea reglementării închirierii de locuinţe turistice mobilate, astfel încât aceasta să fie supusă aprobării asociaţiilor de locuitori.
„Ar trebui ca proprietarii locali să stabilească regulile jocului, precum şi să decidă dacă acceptă sau nu anumite formate”, a spus el.
Un alt expert în turism, Manuel de la Calle, a sugerat crearea unei taxe: „Aceasta este una dintre soluţiile posibile care ar putea fi puse în aplicare. Aceasta nu va reduce fluxul turistic, dar va genera venituri care pot fi injectate în gestionarea sa sau în alte modalităţi de a ajuta populaţia locală”.