Rusia: Rafinăria Tuapse, avariată în urma unui atac cu drone din Ucraina. Ruşii anunţă că au distrus 75 de drone – VIDEO

Știri de azi | Rusia: Rafinăria Tuapse, avariată în urma unui atac cu drone din Ucraina. Ruşii anunţă că au distrus 75 de drone – VIDEO - Știri de azi |

Rafinăria Tuapse din Rusia, deţinută de gigantul petrolier Rosneft (ROSN.MM), a fost avariată într-un atac cu drone ucrainene în cursul nopţii, au declarat luni oficiali din regiunea Krasnodar, potrivit Reuters.

Resturi de la o dronă doborâtă de ruşi au declanşat un incendiu la rafinărie, care a fost între timp controlat, a precizat administraţia regională pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Nu au existat victime, a adăugat aceasta.

Deocamdată nu se ştie dacă rafinăria era operaţională şi nici amploarea pagubelor suferite.

Ministerul rus al Apărării a declarat anterior că sistemele sale de apărare aeriană au distrus 75 de drone lansate de Ucraina, inclusiv opt în apropiere de Tuapse.

Rafinăria Tuapse a fost ţinta mai multor atacuri aeriene ucrainene de la începutul războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva vecinului său în 2022.

Canalele de ştiri ruse SHOT şi Mash Telegram au raportat că o serie de explozii au fost auzite în apropierea rafinăriei luni dimineaţă.

 

Știri de azi | JO de la Paris: Emmanuel Macron merge în Satul Olimpic, organizatorii pun la punct ceremonia de deschidere - Știri de azi |

JO de la Paris: Emmanuel Macron merge în Satul Olimpic, organizatorii pun la punct ceremonia de deschidere

Știri de azi | Compania braziliană Eve lansează un prototip de taxi zburător electric, nevoile de numerar fiind acoperite până în 2027 - Știri de azi |

Compania braziliană Eve lansează un prototip de taxi zburător electric, nevoile de numerar fiind acoperite până în 2027