Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, operat cu succes în urma unei fracturi la umăr, după ce a căzut în timpul unei activităţi sportive

Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, în vârstă de 61 de ani, a fost operat în weekend la Rabat la umărul stâng în urma unei ”fracturi de humerus” cauzată de o cădere ”în timpul unei activităţi sportive”, potrivit unui comunicat oficial, relatează AFP.

”În timpul unei activităţi sportive obişnuite, efectuate dumunică”, monarhul în vârstă de 61 de ani ”a căzut şi a suferit un traumatism la umărul stâng şi o fractură de humerus”, anunţă într-un comunicat echipa sa medicală, citată de agenţia marocană de presă MAP.

”Această fractură a necesitat o intervenţie chirurgicală care s-a desfăşurat cu succes, în această zi (duminică), la clinica Palatului Regal, la Rabat”, se arată în comunicat.

Umărul stâng al regelui ”va fi imobilizat timp de 45 de zile” şi va urma ”o perioadă de reeducare”, precizează aceeaşi sursă.

În cursul unei vizite de stat a preşedintelui francez Emmanuel Macron în Maroc, la sfârşitul lui octombrie, Mohammed al VI-lea a apărut sprijindu-se într-un baston din cauza ”unei sciatici”, potrivit presei locale.

Aproape o lună mai târziu, presa locală a publicat fotografii în care regele apărea mergând fără baston, la Paris, împreună cu prinţul moştenitor Moulay Hassan şi prinţesa Lalla Khadija.

Mohammed al VI-lea domneşte în Maroc din iulie 1999, când i-a succedat tatălui său, Hassan al II-lea.

Serie A: Napoli a cedat acasă în fața echipei Lazio Roma

Accident în Râmnicu Vâlcea – Un şofer a pierdut controlul maşinii, care s-a răsturnat şi a lovit alte două vehicule staţionate. Patru persoane au fost rănite – FOTO