Un acoperiş a fost luat de vânt, luni seară, în municipiul Giurgiu şi a căzut peste două maşini. Într-una dintre ele se afla o persoană, care nu a fost rănită.
”Acoperişul de pe un bloc situat pe B-dul Mihai Viteazul din municipiul Giurgiu a fost luat de vânt, în urma cu puţin timp. În cădere, acesta a avariat uşor două autoturisme”, a transmis, luni, ISU Giurgiu.
Într-o maşină se afla şoferul, care nu a fost rănit.
Bucăţile mari de tablă şi astereală au căzut pe şosea, circulaţia fiind îngreunată pe timpul intervenţiei pompierilor.