Antrenorul lui Juventus Torino, Thiago Motta, a recunoscut, marţi, că echipa sa, care a înregistrat doar remize în ultimele partide, atât în Serie A cât şi în Liga Campionilor, trebuie să joace altfel pentru a spera la un rezultat pozitiv cu Manchester City, miercuri, în Liga Campionilor, scrie AFP.
„Suntem o echipă tânără, trebuie să ne îmbunătăţim peste tot, atât fizic, cât şi psihic, dar am arătat de mai multe ori că avem multă personalitate, jucăm cu multă solidaritate”, a spus tehnicianul la a conferinţă de presă.
Înainte de a se confrunta cu Manchester City, Juve a înregistrat cinci remize consecutive, dintre care două în Liga Campionilor. Ea este însă şi singura echipă neînvinsă până acum în Serie A, unde ocupă locul 6.
Motta a refuzat să invoce seria de accidentări care a afectat echipa sa de la începutul sezonului. „Nu am făcut niciodată din asta o scuză. Fiecare echipă are cicluri, cel mai important este să facem faţă dificultăţilor, asta am făcut, luptând, dorind să jucăm mai bine decât adversarul, uneori funcţionează, alteori nu”, a insistat el.
Manchester City se află într-o perioadă şi mai complicată, cu o singură victorie în ultimele nouă meciuri. Motta şi-a exprimat admiraţia pentru campioana Angliei şi pentru antrenorul său. „Nu judec ce se întâmplă cu alţii, ci doar admir ce au făcut în ultimii ani: au câştigat totul (…) Nu putem să vorbim despre un club în criză”, a punctat el. AGERPRES/(AS- editor: Addrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)