Accidentat la genunchi, georgianul Kvaratskhelia nu va mai juca în acest an

„În timpul meciului cu Lazio de duminică, Khvicha Kvaratskhelia a suferit o accidentare la genunchiul drept după un impact în joc”, a declarat Napoli. „Examenele efectuate marţi au stabilit că el suferă de o leziune de nivel scăzut a ligamentului colateral medial”, a continuat campioana Italiei din 2023, care nu a precizat cât timp va fi absent.

Potrivit presei de specialitate, „Kvara” nu este aşteptat să mai joace în 2024 şi va rata următoarele trei meciuri de campionat ale clubului său, de acum până la sfârşitul anului.

Kvaratskhelia a marcat cinci goluri în acest sezon în campionatul Italiei, dar nu a mai înscris din 29 octombrie.

Napoli, care a urcat în fruntea clasamentului după etapa a şasea, a coborât pe locul doi în Serie A după ce a pierdut cu 1-0 acasă cu Lazio. Napoli este acum la două puncte în spatele Atalantei Bergamo, care a câştigat ultimele nouă meciuri.

Liderul Csikszereda a învins Metaloglobus, scor 2-1

Constanţa: Bărbat cercetat sub control judiciar după ce a agresat doi poliţişti