Discovery lansează în 29 decembrie „Produs în România“, prima emisiune locală din ultimii ani. În fiecare episod, narat de actorul Şerban Pavlu, telespectatorii vor putea afla cum se fabrică diverse produse în România, dar şi în străinătate.
„2024 a venit cu mai multe noutăţi la televiziunile din portofoliul nostru. În premieră în România, TLC a adus producţii şi seriale de ficţiune, iar programul Warner TV sărbătoreşte evenimente internaţionale şi actori celebri cu filme dedicate, iar la Eurosport am lansat prima emisiune regională pentru Jocurile Olimpice, produsă în România şi transmisă live în cinci ţări. La Discovery am trecut de la un feed regional la unul exclusiv pentru România, care ne-a permis să introducem în program emisiuni şi documentare cu relevanţă locală. Iar acum mă bucur să anunţăm faptul că facem un nou pas pentru telespectatorii Discovery, prin lansarea producţiei locale Produs în România, care vine în completarea grilei actuale de programe şi ne va prezenta cum sunt fabricate diverse produse în România şi în alte ţări”, spune Andrei Grigorescu, Group Vice President Commercial CEE & AdSales MENAT la Warner Bros. Discovery.
Emisiunea „Produs în România“ va avea premiera la Discovery pe 29 decembrie, la ora 19:00. Fiecare episod va prezenta cum se fabrică un produs în România, dar va aduce şi informaţii despre procesele de producţie din străinătate pentru obiecte din aceeaşi categorie. “Produs în România“ va avea patru episoade, care vor fi difuzate lunar.
„În fiecare lună, Discovery le va aduce tuturor telespectatorilor informaţii despre cum se produc diverse gustări, obiecte din ceramică, instrumente muzicale şi băuturi atât în România, cât şi în întreaga lume. Fiecare episod va aduce un mix de produse locale şi internaţionale şi le va oferi celor care urmăresc Discovery informaţii neştiute din culisele proceselor de producţie, aducând în prim plan talentul şi profesionalismul local. Ne bucurăm să avem ocazia de a lansa o emisiune locală pe care o realizăm în parteneriat cu GroupM România, cărora le mulţumim că s-au alăturat proiectului nostru.”, declară Marinela Marin, Senior Ad Sales Manager România la Warner Bros. Discovery.
Noua emisiune locală „Produs în România“ este realizată de Discovery în parteneriat cu GroupM şi este produsă de Studio Set.