Consiliul Concurenţei din România va conduce un nou proiect de asistenţă pentru autoritatea de concurenţă din Republica Moldova

Consiliul Concurenţei din România va coordona un nou proiect finanţat şi sprijinit de Uniunea Europeană prin care va acorda asistenţă autorităţii de concurenţă din Republica Moldova. Proiectul, care va dura 27 de luni şi este programat să înceapă în prima parte a lunii octombrie 2024, este finanţat cu 1,5 milioane euro de la Comisia Europeană.

”Consiliul Concurenţei din România va coordona un nou proiect finanţat şi sprijinit de Uniunea Europeană prin care va acorda asistenţă autorităţii de concurenţă din Republica Moldova”, informează autoritatea de concurenţă.

Astfel, consorţiul condus de Consiliul Concurenţei din România şi din care fac parte şi autorităţile de concurenţă din Lituania şi Polonia a fost selectat pentru a implementa, în Republica Moldova, proiectul UE de Twinning „Consolidarea capacităţii instituţionale ale Consiliului Concurenţei pentru aplicarea politicii de concuren ţă şi ajutor de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale UE”.

„De peste 15 ani, autorităţile de concurenţă din România şi Moldova au fost angajate într-o cooperare bilaterală intensă şi au dezvoltat relaţii profesionale şi personale puternice şi durabile. Suntem onoraţi să ni se încredinţeze implementarea acestui proiect, alături de parteneri puternici precum omologii noştri din Lituania şi Polonia, în contextul în care, recent, au fost demarate negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Partenerii proiectului vor sprijini aplicarea eficientă a legilor privind concurenţa şi ajutorul de stat şi îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi administrative a Consiliului Concurenţei din Moldova pentru a acţiona ca o autoritate de concurenţă similară cu cele din UE.

Proiectul, care va dura 27 de luni şi este programat să înceapă în prima parte a lunii octombrie 2024, este finanţat cu 1,5 milioane euro de la Comisia Europeană. Gestionarea administrativă şi financiară a proiectului va fi asigurată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene din România.

 

Nicuşor Dan afirmă că până la sfârşitul săptămânii viitoare va exista o şedinţă a CGMB în care se vor aproba banii pentru linia 5 de tramvai: Discuţia e puţin mai complexă, dar sunt foarte optimist

Aproape 300 de kaiacişti juniori din 31 de cluburi se întrec într-un regal sportiv pe pista olimpică de la Bascov