Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat un acord de finanţare cu Fondul European de Investiţii pentru lansarea unui program de 106,7 milioane

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a semnat un nou acord de finanţare cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru lansarea programului „Innovation Romania”. Cu o finanţare totală de 106,7 milioane euro, programul este susţinut prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene. Această iniţiativă subliniază rolul crucial pe care statul român şi FEI îl au în sprijinirea ecosistemului de investiţii şi inovare din România. Eforturile începute în 2012, odată cu primul fond de venture capital finanţat prin Iniţiativa JEREMIE, au continuat prin utilizarea fondurilor structurale din perioada 2014-2020 şi ulterior prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, anunţă FEI.

Noul program „Innovation Romania”, conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieţei locale şi care, până acum, au fost insuficient dezvoltate.

Vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity:

  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării şi inovării prin parteneriate cu organizaţiile de cercetare şi dezvoltare;
  • Fondul de coinvestiţii cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privaţi şi să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;
  • Fondul de accelerare a antreprenoriatului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum şi stimulării creşterii acestora.

Selecţia managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.

Programul va încuraja investiţiile în IMM-uri şi întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare şi competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: „Intensificarea creşterii sustenabile, sporirea competitivităţii IMM-urilor şi crearea de locuri de muncă prin investiţii productive”.

„Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi. De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susţinut investiţiile româneşti prin aproape douăzeci de fonduri de private equity şi venture capital. Această nouă iniţiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri şi lansarea de noi tehnologii, încurajând şi investiţiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească şi dezvoltarea ecosistemului local de investiţii”, spune Marjut Falkstedt, chief executive al FEI.

Prin lansarea acestui program, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene reafirmă angajamentul de a sprijini inovaţia, antreprenoriatul şi creşterea durabilă, contribuind astfel la dezvoltarea unui ecosistem economic modern şi competitiv în România.

„Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul şi dezvoltarea economică sustenabilă. Programul «Innovation Romania» este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii şi de a susţine întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiţii, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiţii, care să atragă atât capital local, cât şi internaţional”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o alocare totală de 2,1 miliarde euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat şi bugetelor locale în sprijinirea implementării strategiei naţionale sau regionale de specializare inteligentă prin finanţarea de investiţii în specializare inteligentă, digitalizare în administraţia publică centrală, educaţie, cultură şi  IMM-uri – instrumente Financiare, precum şi dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa – STEP. Programul va sprijini, de asemenea, intervenţii care vizează transformarea digitală şi furnizarea de servicii îmbunătăţite în sectorul cultural. PoCIDIF vizează măsuri la nivel naţional în Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, Dezvoltarea de tehnologii strategice pentru Europa şi Digitalizare, inclusiv din sectorul cultural, în baza analizei nevoilor de dezvoltare, a priorităţilor de finanţare din Acordul de Parteneriat (AP), precum şi a documentelor strategice relevante la nivel Uniunii Europene şi la nivel naţional.

Fondul European de Investiţii, parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, are un rol esenţial în îndeplinirea politicilor Uniunii Europene în domenii cheie precum competitivitatea, inovarea, digitalizarea, impactul social, sustenabilitatea şi prevenirea schimbărilor climatice. FEI are ca misiune sprijinirea accesului la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din Europa. FEI implementează prin intermediari financiari (bănci, fonduri etc.) instrumente de creditare, microfinanţare, capital de risc şi garantare. FEI colaborează cu Guvernul României pentru dezvoltarea economiei româneşti din 2008, când a fost lansată iniţiativa JEREMIE, urmată de instrumentele financiare de garantare, creditare şi equity din perioada de programare 2014-2020, respectiv de instrumentele de garantare şi equity finanţate prin PNRR.

S-au descoperit legături cu iz penal între Donald Trump și o platformă care finanțează Hamas sau Hezbollah

Prahova: Tribunalul judecă vineri contestaţiile la măsura controlului judiciar dispusă în dosarul lui Horaţiu Potra