Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, triplu campion de Mare Şlem, se numără printre cei nouă jucători care au primit câte un wild card pentru a participa luna viitoare la Australian Open, au anunţat vineri organizatorii turneului de la antipozi, citaţi de Reuters.
Wawrinka, în vârstă de 39 de ani, a cucerit primul dintre cele trei trofee majore din palmaresul său la Melbourne Park, în 2014, triumf care l-a propulsat pe locul al treilea în clasamentul mondial, cea mai înaltă poziţie atinsă în cariera sa.
„Sunt incredibil de recunoscător că am primit un wild card pentru Australian Open în 2025”, a spus Wawrinka, a cărui ultima apariţie într-un sfert de finală de Grand Slam a avut loc la Melbourne în urmă cu patru ani.
„Melbourne ocupă un loc atât de special în inima mea. Acolo am câştigat primul meu Grand Slam şi este unul dintre cele mai mari repere ale carierei mele. Oraşul, oamenii, fanii zgomotoşi şi atmosfera electrică fac Australian Open atât de special pentru mine şi abia aştept cu nerăbdare să revin pe terenul de la Melbourne”, a adăugat elveţianul.
Wawrinka, care s-a impus, de asemenea, la Roland Garros în 2015 şi US Open, un an mai târziu, a fost eliminat în primul tur la ediţia trecută a Openului Australiei.
El a coborât pe locul 161 în clasamentul ATP, pe fondul accidentărilor din ultimele sezoane.
Speranţele locale, printre care Ajla Tomljanovic, Daria Saville, Tristan Schoolkate, Li Tu, James McCabe, Emerson Jones, Talia Gibson şi Maya Joint, au primit, de asemenea, câte o invitaţie, urmând ca alţi beneficiari de wild card-uri să fie anunţaţi în curând.
Chinezoaica Shuai Zhang şi thailandezul Kasidit Samrej primiseră anterior câte un wild card.
Australian Open 2025 se va desfăşura în perioada 12-26 ianuarie la Melbourne Park.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)