Echipa Mainz 05 a reuşit să producă o mare surpriză sâmbătă seara învingând pe teren propriu, cu 2-1, pe liderul Bayern Munchen, într-un meci din etapa a 14-a a Bundesligii.
Golurie gazdelor au fost marcate de Lee-Jae sung (41, 60), pentru bavarezi, care până acum erau neînvinşi, punctând Leroy Sane (87).
Bayern se menţine însă lider, cu 33 de puncte, Mainz fiind pe 6, cu 22 puncte.
Campioana en-titre Bayer Leverkusen s-a impus cu 2-0 în deplasare la Augsburg, prin golurile lui Martin Terrier (14) şi Florian Wirtz (40). Bayer este acum pe locul 2, cu 29 de puncte, Augsburg pe 13, cu 16 puncte.
Borussia Moenchengladbach a învins, pe teren propriu, cu 4-1 pe Holstein Kiel. Pentru gazde au punctat Tim Kleindienst (1), Robin Hack (26) şi Alassane Plea (43, 79), golul de onoare al oaspeţilor aparţinând lui Armin Gigovic (30). Gladbach este pe poziţia a 9-a, cu 21 de puncte, Kiel fiind pe penultima poziţie (17), cu 5 puncte.
Meciul dintre Union Berlin şi „lanterna roşie” Bochum a avut parte de incidente, după ce portarul oaspeţilor a fost lovit în cap, în minutele adiţionale ale partidei, de o brichetă aruncată din tribune. Scorul era 1-1 (Benedict Hollerbach, 33/Ibrahima Sissoko, 23), când goalkeeperul Patrick Drewes a fost lovit pe când se pregătea să repună o minge în joc. Arbitrul a trimis echipele la vestiare, meciul fiind întrerupt mai multe minute, apoi încheiat. Bochum este singura echipă care nu are nicio victorie până acum în campionat.
Aşa cum se ştie, vineri, în prologul etapei, Freiburg a învins pe Wolfsburg cu 3-2.
Runda continuă cu partidele programate sâmbătă seara şi duminică. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda)