Fotbal: Remize pentru Arsenal şi Liverpool, în Premier League

Echipele Arsenal şi Liverpool au încheiat cu remize meciurile disputate sâmbătă, în etapa a 16-a din Premier League.

Dacă „tunarii” au făcut 0-0 cu Everton, „cormoranii” nu au reuşit să treacă de Fulham, scorul fiind 2-2. Pentru Liverpool au marcat Cody Gakpo (47) şi Diogo Jota (86), pentru oaspeţi înscriind Andreas Pereira (11) şi Rodrigo Muniz (76). Liverpool este lider, cu 36 de puncte, Fulham fiind pe 9, cu 24 de puncte.

 

 

Foto: (c)  ANDY RAIN/EPA


Newcastle United a învins cu un categoric 4-0 pe Leicester City, prin golurile lui Jacob Murphy (30, 60), Bruno Guimaraes (47) şi Alexanmder Isak (50). Newcastle United este pe 11, cu 23 de puncte, iar Leicester e pe 16, cu 14 puncte.

 

 

Foto: (c) PETER POWELL/EPA


Într-o altă partidă, Ispwich Town a învins în deplasare cu 2-1 pe Wolverhampton. Oaspeţii au marcat prin Jack Taylor (90+4) şi au beneficiat de autogolul lui Matt Doherty (15). „Lupii” au înscris prin Matheus Cunha (72). Wolverhampton este pe poziţia a 19-a, cu 9 puncte, iar Ispwich este pe 18, cu 12 puncte.

Runda continuă cu meciurile programate sâmbătă seara, duminică şi luni, incluzând derby-ul de tradiţie al oraşului Manchester, dintre United şi City. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda)

Sursa: www.agerpres.ro

2 pauză, x final: Deznodământ rar într-un meci al lui Dinamo, campioană la handbal masculin, în Liga Națională

Maşină mistuită de flăcări, în faţa Gării din Oradea/ Pompierii au stins incendiul, evitând extinderea focului la alte autovehicule/ Nimeni nu a fost rănit