Bistriţa-Năsăud: Un copil de aproape 2 ani a murit după ce un corp de mobilă a căzut peste el

Un copil de un an şi 11 luni a murit, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce a căzut peste el un corp de mobilă pe care se urcase din joacă. Copilul a ajuns în stare critică la spital, dar nu a putut fi salvat.

La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adus ieri un minor în vârstă de 1 an şi 11 luni în stare critică, prezentând traumatism prin strivire, pe fondul unui accident casnic. Pacientul a fost adus de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă cu manevre de resuscitare în curs, care au fost continuate  timp de 45 de minute în UPU-SMURD”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Aceţia au precizat că organismul copilului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiţi să declare decesul.

Din primele date copilul ar fi fost strivit de un corp de mobilă pe care se urcase şi care a căzut peste el.

 

Preşedintele FRF vrea ca noul selecţioner să fie român. Ce calitate principală trebuie să aibă acesta

Guardiola spune că De Bruyne nu va pleca de la Manchester City