Pentru stingerea incendiului au intervenit şase subofiţeri ai Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan, cu două bărci şi mijloace specifice, precum şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) local.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum la un autoturism şi la litiera pădurii.
“La momentul producerii incendiului, în autoturism se afla şoferul acestuia, care s-au autoevacuat. Pompierii militari împreună cu SVSU local, lucrători ai ocolului silvic şi localnici au procedat la localizarea incendiului în timp operativ, înainte ca flăcările să se extindă la întreaga pădure”, a precizat ISU Delta.
Incendiul a fost stins după aproape trei ore şi jumătate, iar flăcările au distrus autoturismul în totalitate, precum şi vegetaţia uscată şi litiera pădurii pe o suprafaţă de aproximativ patru hectare.
Potrivit sursei, incendiul s-a declanşat cel mai probabil de la toba de eşapament încinsă a autoturismului care a luat contact cu vegetaţia uscată.