Primăria Braşov anunţă că a fost aprobată finanţarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, primul spital public construit la Braşov după 1990. Unitatea sanitară, care va avea 279 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, va costa peste 368 de milioane de lei fără TVA şi va fi finanţată prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, derulat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.
Primăria Braşov anunţă că marţi administraţia locală a fost notificată cu privire la faptul că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase a fost selectat pentru finanţare nerambursabilă.
„La sfârşitul anului trecut, municipalitatea a aplicat pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile pe Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, derulat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. În urma analizei documentaţiei depuse, evaluatorii au considerat că acest proiect poate fi finanţat cu fonduri europene nerambursabile”, anunţă, marţi, printr-un comunicat, Primăria municipiului Braşov.
Potrivit sursei citate, în zilele următoare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene poate solicita clarificări, după care va fi semnat contractul de finanţare.
Viitoarea unitate sanitară va fi primul spital public construit la Braşov după 1990, va avea 279 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă şi 22 pentru structura de spitalizare de zi.
Regimul de înălţime al viitorului spital va fi subsol+parter+4 etaje, în cazul corpului A, care adăposteşte sectorul de spitalizare continuă pentru secţiile de boli infecţioase, recuperare respiratorie şi îngrijiri paliative (etajele 1 şi 2), respectiv pneumologie (etajele 3 şi 4). Corpul B va avea regim de înălţime S+P+2+etaj tehnic şi cuprinde, la etajele 1 şi 2, secţiile de boli infecţioase digestive, boli infecţioase copii. Cele două corpuri de spital includ, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic şi tratament, birouri administrative.
Corpurile C şi D, cu regim de înălţime S+P+1+etaj tehnic parţial, vor include compartimentul ATI şi blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare şi un etaj tehnic parţial.
Spitalul va avea două secţii de pneumologie pentru adulţi; o secţie pneumologie pentru copii; o secţie clinică de boli infecţioase pentru adulţi; o secţie de boli infecţioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulţi; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secţie de anestezie şi terapie intensivă.
„De asemenea, propunerea este de a avea o clădire de tip n-ZEB plus, eficientă energetică, prevăzută cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi sisteme de umbrire. Proiectul a ajuns la faza de detaliere a organizării secţiilor şi stabilirea fluxurilor de circulaţie”, precizează Primăria Braşov.
Conform datelor furnizate de municipalitate, valoarea contractului de proiectare şi execuţie este de 368.591.738,70 lei fără TVA.