Întâlnirea cu presă condusă de Muizzu, în vârstă de 46 de ani, a început sâmbătă la ora locală 10.00 şi a durat 14 ore şi 54 de minute, întreruptă de scurte pauze şi rugăciuni, potrivit unei declaraţii a biroului său. „Conferinţa a durat până după miezul nopţii, un nou record mondial pentru un preşedinte, preşedintele Muizzu răspunzând continuu la întrebările jurnaliştilor”, se arată în comunicat.
În octombrie 2019, o agenţie ucraineană specializată în monitorizare de presă a afirmat că un eveniment similar organizat de preşedintele Volodimir Zelenski, de data aceasta cu o durată de 14 ore, a depăşit cele şapte ore aparent de neegalat ale liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko.
Guvernul arhipelagului din Oceanul Indian a declarat că sesiunea de întrebări şi răspunsuri a fost menită totodată să marcheze Ziua mondială a libertăţii presei, care a avut loc sâmbătă. Mohamed Muizzu „a recunoscut rolul esenţial al presei în societate şi a subliniat importanţa unei acoperiri jurnalistice bazate pe fapte, echilibrată şi imparţială”, arată comunicatul.
Muizzu, ales în 2023, a intenţionat, de asemenea, să marcheze cele două locuri câştigate de ţara sa în clasamentul mondial al libertăţii presei publicat de ONG-ul Reporteri fără frontiere, Maldivele ocupând acum locul 104 din 180 de ţări.
În timpul acestei lungi discuţii, şeful statului a răspuns, de asemenea, întrebărilor adresate prin intermediul jurnaliştilor de către locuitorii arhipelagului. Aproximativ douăzeci de jurnalişti au fost prezenţi, potrivit comunicatului de presă, care adaugă că aceştia au fost serviţi şi cu mâncare.