A fugit de urs și a sfărșit înecată într-un lac din Harghita – Cum s-a petrecut tragedia

La data de 25 aprilie 2025, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trupul unei persoane plutea în Lacul de acumulare Frumoasa, informează IPJ Harghita.

La momentul deplasării echipei operative, la fața locului se afla un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, care efectua manevre de resuscitare a persoanei în cauză. Din nefericire, a fost constatat decesul.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba despre o tânără de 18 ani, din județul Iași.

Din primele verificări efectuate, se pare că tânăra în cauză în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea Lacului, împreună cu un grup de persoane s-ar fi speriat de prezența unui animal sălbatic, respectiv un urs, și în alergare, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la înălțime în apă.

Se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii acestui tragic eveniment.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Daniel Funeriu contestă dezbaterea de la Digi24 doar cu unii candidați: ‘Blatul din Sala Dezbinării’ e girat de însuși președintele interimar al României

Sclavie la o fermă din Prahova: Șapte persoane puse să muncească 2-17 ore pe zi, fără plată. Acestea erau ținute în condiții inumane