A incendiat intenționat mobilierul din locuinţa cumnatei – Pedeapsa primită de un bărbat de 30 de ani

„Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Plevnei, din municipiul Giurgiu, se manifestă un incendiu. În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, iar din primele cercetări a reieşit faptul că un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce se afla la domiciliul cumnatei sale ar fi incendiat mobilierul din interiorul locuinţei”, se arată marţi într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, care au lichidat în totalitate incendiul, fiind rezultate doar pagube materiale.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul acuzat de distrugere a fost reţinut, iar instanţa de judecată a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Zvonuri privind o posibilă numire controversată la șefia SRI

VIDEO ‘Jupiter 3’, cea mai amplă operațiune din istoria Poliției Române și a Ministerului Public: Peste 1.600 de percheziții și 230 de persoane reținute